sâmbătă, 24 mai 2008

C-un soare nu se face primăvară

Săptămâna trecută, trotuarele din Turda erau parcă mai ondulate ca niciodată. Undeva în zona staţiei de autobuz, vizavi de Poliţie, un domnişor îmbrăcat de vară, cu nişte ochelari de soare puşi jmekereshte în freză, face ce face şi se împiedică de nişte dale care par să se fi săturat de locul lor. Ochelarii de soare îi zboară din freză şi se dau şi ei, jmekereshte, cu capul de trotuar. Domnişorul cred că era un religios practicant dedicat, pentru că l-am auzit recitând printre dinţi un psalm, ceva în strânsă legătură cu „ …’tu-vă dumnezeii mamii voastre, încă azi şi mâine…” în timp ce ochelarii au văzut din faţă cum ştie el să dea jmekereshte şi şpiţul în cineva căzut la pământ. Câteva persoane aflate în apropiere se uitau la domnişor de parcă acesta avea ceva cu capul. Dar nu, el avea cu ochelarii lui de pe jos, că ei erau de vină (probabil că îi ţineau raţiunea strâns legată, iar din moment ce au zburat…).
Ca-ntr-un final fericit, totul s-a terminat cu un hepiend de toată frumuseţea: el s-a aplecat galeş, i-a ridicat şi i-a suflat de praf cu încă două înjurături, apoi i-a pus în freză şi au plecat mai departe împreună spre sud. Şi toate astea aveau loc fără ca George W Bush să aibă habar că pe planeta despre care alţii îi spun că ar guverna-o, se întâmplă şi lucruri minunate. Ce păcat…

Niciun comentariu: