C e faceţi de Gaudeamus? (sau "Poveste de sărbători")

Din fericire am auzit doo don'şoare (un fel de studente printr-a doişpea din câte am înţeles) care dezvoltau o polemică pe un subiect delicat: colindul de Gaudeamus. Pentru cei care nu ştiu, e, evident, vorba de un obicei strămoşesc prin care elevii aflaţi în fază terminală în preuniversitar, la finalul anului se îmbracă la ţol festiv (alb-negru) şi-şi poartă paşii adolescentini pe la casele profesorilor care le-au îndrumat paşii preţ de vreo patru ani de zile, la care case cântă Gaudeamus-ul, servesc prăjituri şi unii se îmbată ca porcii, că doar au terminat a doişpea, nu? Şi fetele noastre polemizau în termeni demni de ultimul scaun de autobuz:
- Auzi, tu, noi nu merem cu Gaudeamusu'?
- Da' mere dracu', io nu mă duc nicăieri!
- Hai, tu, că-i fain: merem cu colegii, profii ne aşteaptă cu prăjituri, ca la colindat.
- Nu ştiu, tu... mie nu-mi place să mă duc cu Gaudeamusu'!
- Da' ce, ştii cum îi? Ai mai terminat a doişpea în altă viaţă şi nu ştiu io?!
...
Păi e normal şi la terminarea liceului, că doar "Vivat academia! / Vivant professores" merge, româneşte, peste tot, mai ales că într-o societate în continuă schimbare cum e cea a noastră, e normal ca băutorii de carieră să nu-şi mai bea rudimentara cerneală ci să bea fineţuri cot la cot şi-n casă la profii care i-au notat ani de zile.
Deci mie mi se pare corect. Că doar ce altceva înseamnă "Vita nostra brevis est"? Mai ales când "brevi finietur" capătă conotaţii de mate-fizică (poziţie în spaţiu, relativitate, acceleraţie gravitaţională): LAT SUB MASĂ...