miercuri, 14 noiembrie 2007

Să trecem la pasul următor

Acum, că tot s-a aflat cine e "deţinătorul" acestui blog, zic că putem trece mai departe...
Ceea ce urmează, ceea ce m-am gandit să fac împreună cu cine e dispus, porneşte de la o idee dată de unul dintre miile de deţinători de bloguri din România. E vorba de un "proiect" nu neapărat pretenţios, la care am nevoie de ajutorul tuturor celor dispuşi să se implice în timpul lor liber (în principal îi aştept pe cei din mass media locală, dar nu numai). Cu alte cuvinte, oricine e invitat să se implice.
Mai concret, e vorba de o "publicaţie" online care să meargă în principal pe opinie-divertisment, un fel de revistă care să apară (tot pe net) si într-o variantă *.pdf, dar si într-una, să-i zicem, online. O publicaţie în care să se implice toţi, dincolo de eventuale posibile "rivalităţi" ca actanţi în formele clasice de mass media. Cu siguranţă, idei sunt, doar că trebuie puse în aplicare. Consider că mai multe astfel de idei puse cap la cap, idei venite în principal din partea unor oameni care au de-a face în prezent cu mass media, nu au cum să nu rezulte într-un produs finit interesant.
Aştept ideile voastre pe post de comentarii la această însemnare. Până una alta, ca entertainment, vă invit să vizualizaţi un filmuleţ de pe youtube. Înclin să cred că nu e un fake şi chiar sunt oameni "doxă" în... jucării...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Dar Marian, draga... Am eu revista. Hai la mine si las-o pe Dana Asiminei in pace! Vino la mine, in amintirea clipelor petrecute impreuna...