Contre, sau simple dispute amicale pe subiect dat?

Acesta e răspunsul la un comentariu pe care l-a postat Gelu Florea la postarea mea anterioară. De fapt, el a postat două comentarii, dar al doilea e aşa de neînsemnat şi naiv-răzbunător încât nici nu merită atenţia.
Deci, dragă G.F., ia fii tu puţin atent!!!
Ai scris: Aveam senzatia ca e ceva impus. Ori, eu nu am "percutat" la acest stil... Află, dragul meu, că trebuia să scrii or şi nu ori. Aşa e corect; şi ştii de ce? (Nu ştii, că dacă ştiai, nu greşeai!) Pentru că ori folosit de tine e o conjuncţie cu funcţie disjunctivă cu nuanţă copulativă (care se traduce prin sau), folosită greşit de tine din moment ce în construcţia ta tu aveai nevoie de o conjuncţie care să exprime un raport adversativ între cele două enunţuri, conjuncţie (tradusă prin însă) care e exact acel or de care tu nu ai ştiut. Aşa că nasul mai pe jos, că la limba română eşti varză :)
Şi până mai înveţi limba română (morfologie, sintaxă) hai să vedem ce e şi cu literatura română!
Poezia aparţine discursului liric (celelalte două tipuri fiind epic şi dramatic) fie el în versuri sau în proză. Poate că acest "lirism" anulează ideea de "învăţat pe de rost" din obligaţie. Dacă înveţi (reţii) versuri dintr-o poezie, o faci pentru că te impresionează (mai ales când le dai ca citat-suport al spuselor tale) nu că eşti obligat de cineva. Atunci, „condamnabil” rămâne faptul că habar n-ai cine le-a scris. Faptul că nu îţi plac poeziile nu e grav deloc. Faptul că ţi-a plăcut doar acea poezie a lui Blaga pentru că avea înţelesuri mai profunde, nu e grav deloc: pentru tine, dintre toate poeziile cu care ai intrat în contact, doar aceea avea înţelesuri mai profunde. Află că şi altele au înţelesuri mai prfounde (inclusiv Luceafărul), doar că sunt mult prea profunde, atât de profunde încât ţi-au scăpat percepţiei şi de-aia nu ţi-au plăcut şi alte poezii. Dintr-o simplă lipsă de înţelegere... Admit chiar faptul că gusturile nu se discută, da, dar e absolut neinteresant că ţie nu ţi-au plăcut poeziile! Totuşi, poate în mintea unora, e grav că eşti la cuţite cu limba şi literatura română. Ştii de ce? Pentru că scrii la un ziar! Atenţie: SCRII, nu vorbeşti la TV. Şi pentru cineva care scrie la ziar admiţând că e certat cu discursul liric şi dovedind ÎN SCRIS că nu e prieten nici cu limba română, asta, da, e grav. Iar dacă tot nu ţi-au plăcut poeziile, nu mai da citate din poezii ca să îţi completezi spusele şi ca să te ridici pe tine însuţi în slăvi! Dă citate din şedinţele de consiliu local, din proiectele de hotărâre sau din documente falsificate de politicieni. Că dacă singur recunoşti că literatura nu e de tine, mai bine nu te băga unde admiţi că nu te pricepi. Bagă-te acolo unde eşti tare şi unde tu conduci. Sau nu există astfel de domenii unde să nu te „taie” nimeni? Atunci... păcat.
Ai perfectă dreptate: inteligenţa nu se măsoară prin învăţarea pe de rost a poeziilor! Nici măcar erudiţia nu e un semn al inteligenţei! Dar e corect să nu te dai erudit dacă nu eşti! Şi ca să te liniştesc că dracul nu-i aşa de negru, află că „şi de-odat un punct se mişcă” nu e un vers, ci e o jumătate de vers (mai corect, cam 60%). Şi nici măcar nu e corect (cuvinte schimbate, cratime puse-aiurea etc.)!!! Ia vezi: „Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l”. Şi face parte din Scrisoarea I scrisă de (preferatul tău) Eminescu!