sâmbătă, 24 mai 2008

C-un soare nu se face primăvară

Săptămâna trecută, trotuarele din Turda erau parcă mai ondulate ca niciodată. Undeva în zona staţiei de autobuz, vizavi de Poliţie, un domnişor îmbrăcat de vară, cu nişte ochelari de soare puşi jmekereshte în freză, face ce face şi se împiedică de nişte dale care par să se fi săturat de locul lor. Ochelarii de soare îi zboară din freză şi se dau şi ei, jmekereshte, cu capul de trotuar. Domnişorul cred că era un religios practicant dedicat, pentru că l-am auzit recitând printre dinţi un psalm, ceva în strânsă legătură cu „ …’tu-vă dumnezeii mamii voastre, încă azi şi mâine…” în timp ce ochelarii au văzut din faţă cum ştie el să dea jmekereshte şi şpiţul în cineva căzut la pământ. Câteva persoane aflate în apropiere se uitau la domnişor de parcă acesta avea ceva cu capul. Dar nu, el avea cu ochelarii lui de pe jos, că ei erau de vină (probabil că îi ţineau raţiunea strâns legată, iar din moment ce au zburat…).
Ca-ntr-un final fericit, totul s-a terminat cu un hepiend de toată frumuseţea: el s-a aplecat galeş, i-a ridicat şi i-a suflat de praf cu încă două înjurături, apoi i-a pus în freză şi au plecat mai departe împreună spre sud. Şi toate astea aveau loc fără ca George W Bush să aibă habar că pe planeta despre care alţii îi spun că ar guverna-o, se întâmplă şi lucruri minunate. Ce păcat…

joi, 15 mai 2008

freaky 9/11

Acuma nu ştiu dacă deja aţi aflat, dar eu acum am dat peste un "exerciţiu de aritmetică". Textul este în engleză, dar bănuiesc că asta nu e o problemă pentru internauţi, nu-i aşa?
Ia citiţi mai jos:

Amazing! Do exercise at end
This is SO weird!!!!
THIS IS REALLY FREAKY!

1) New York City has 11 letters
2) Afghanistan has 11 letters.
3) Ramsin Yuseb (The terrorist who threatened to destroy
the Twin Towers in 1993) has 11 letters.
4) George W Bush has 11 letters.

This could be a mere coincidence, but this gets more interesting:
1) New York is the 11th state.
2) The first plane crashing against the Twin Towers was flight number 11.
3) Flight 11 was carrying 92 passengers. 9 + 2 = 11
4) Flight 77 which also hit Twin Towers, was carrying 65 passengers. 6+5=11
5) The tragedy was on September 11, or 9/11 as it is now known. 9+1+1=11
6) The date is equal to the US emergency services telephone number 911. 9+1+1=11.
Sheer coincidence..?!

Read on and make up your own mind:
1) The total number of victims inside all the hi-jacked planes was 254. 2+5+4=11.
2) September 11 is day number 254 of the calendar year. Again 2+5+4=11.
3) The Madrid bombing took place on 3/11/2004. 3+1+1+2+4 =11.
4) The tragedy of Madrid happened 911 days after the Twin Towers incident.

Now this is where things get totally eerie:
The most recognised symbol for the US, after the Stars & Stripes, is the Eagle. The following verse is taken from the Quran, the Islamic holy book:
''For it is written that a son of Arabia would awaken a fearsome eagle. The wrath of the Eagle would be felt throughout the lands of Allahand lo, while some of the people trembled in despair still more rejoiced: for the wrath of the Eagle cleansed the lands of Allah and there was peace."

That verse is number 9.11 of the Quran.
Still unconvinced about all of this..?!
Try this and see how you feel afterwards, it made my hair stand on end:
Open Microsoft Word and do the following:
1. Type in capitals Q33 NY. This is the flight number of the first plane to hit one of the Twin Towers.
2. Highlight the Q33 NY.
3. Change the font size to 48.
4. Change the actual font to WINGDINGS

What do you think now..?!

vineri, 9 mai 2008

Cel puţin interesant

Două filmuleţe care mi-au plăcut şi pe care, poate, încă nu aţi reuşit să le vedeţi:

Amazing trick shot


Best card trick in the world

marți, 15 aprilie 2008

cosmote e la ciclu

Am întârziat cu platea facturii la abonamentul meu cosmote. OK! (adică nu e ok, dar măcar nu e prima dată). Şi ca în alte dăţi, după efectuarea plăţii am sunat şi acum la relaţii clienţi (1234) să confirm plata să îmi deschidă abonamentul. Şi ia ghiciţi ce îmi zice roboata aia (că altfel nu pot să-i zic!). Îmi zice: "Momentan nu puteţi efectua apeluri de la telefonul dumneavoastră mobil. Pentru mai multe detalii apelaţi serviul relaţii clienţi, la 1234". PĂI EU EXACT ASTA FĂCEAM: APELAM 1234! Încerc iar. Acelaşi lucru...
Deci cosmote (intenţionat am scris iniţiala cu literă mică) e la un fel de ciclu din care nu prea ai cum să ieşi; cam nici măcar cu aripioare...

duminică, 13 aprilie 2008

vă mai amintiţi de borat?

atunci poate vreţi să vă lămuriţi cum stă treaba cu elemelics, brebex şi muzica staliană...